Revista Scolii | Internat | Contact

>>>FORUM<<<


Concursuri

Concursul International de pian “Tudor Dumitrescu
editia a II- a
Bucuresti
4 – 7 iunie 2009



Descarca Fisa de Inscriere

  Concursul de interpretare pianistica “Tudor Dumitrescu” a fost initiat la Bucuresti, în decembrie1988, în semn de omagiu pentru reputatul pianist si compozitor Tudor Dumitrescu.
  Nascut in 1957, într-o familie de muzicieni, Tudor Dumitrescu a început studiul pianului sub îndrumarea tatalui sau, compozitorul Gheorghe Dumitrescu. A fost elev al Liceului de muzica nr.1 din Bucuresti (actualul liceu “Dinu Lipatti”), unde a lucrat cu prof. Viorica Platon. Îsi continua studiile la Conservatorul de muzica “C. Porumbescu” tot din Bucuresti, avându-i ca prof. pe Lidia Cristian, Gheorghe Halmos, Cella Delavrancea si Dan Grigore. Pleaca apoi la Weimar unde se perfectioneaza cu prof. Dieter Zechlin si Frantisek Rauch si se specializeaza la Geneva, cu prof. Nikita Magaloff.
  Tudor Dumitrescu sustine concerte cu filarmonici din tara si strainatate, recitaluri, emisiuni radio si tv. Participa la concursuri unde se distinge ca “un pianist cu o tehnica precisa si disciplina artistica” : obtine Medalia de aur la Festivalul tineretului si studentilor (Berlin -1973), Premiul I la Concursul republican (Bucuresti), Premiul tânarului interpret – decernat de sectia de critica a A.T.M.(1974).
  Muzician multilateral, Tudor Dumitrescu a compus piese pentru pian, lieduri, o profunda lucrare pentru violoncel, “piese ce se remarca – asa cum scria criticul muzical Doru Popovici – printr-o cantabilitate de larga respiratie, combinatii armonice cromatice, varietate ritmica si timbrala”. “A muncit cu staruinta si pasiune,daruindu-se muzicii fara rezerve, prefacând ceasurile de destindere într-un efort nicicând întrerupt, spre a-si supune întrega faptura artei, talmacirii muzicii…” (George Sbârcea, martie1977 ).
  Conducerea Liceului de muzica “Dinu Lipatti” din Bucuresti doreste sa contribuie la mai buna cunoastere a personalitatii si a creatiei lui Tudor Dumitrescu si, totodata, sa promoveze cele mai valoroase tinere talente pianistice din tara si strainatate.

  La acest concurs pot participa tineri pianisti indiferent de nationalitate care se încadreaza în urmatoarele categorii de vârsta:
Categoria A ( o etapa) - nascuti în anul 1999 (si dupa )
Categoria B ( o etapa) – nascuti dupa 1 ian.1997
Categoria C (doua etape) – nascuti dupa 1 ian. 1994
Categoria D (doua etape) – nascuti dupa 1 ian. 1990

I. Repertoriul de concurs

Categoria A – o etapa ( max.10 min.)
  a) J.S.Bach – o piesa la alegere
   b) o piesa , sau mai multe, la alegerea candidatului
Categoria B – o etapa ( max.15 min)
  a) J.S.Bach – o Inventiune la doua voci sau Preludii si Fughette
  b) Sonata clasica (p.I) sau tema cu variatiuni
  c) O piesa la alegere din repertoriul romantic sau modern
Categoria C – doua etape
  Etapa I – eliminatorie :
   a) J.S.Bach – Inventiune la trei voci sau Preludiu si Fuga (Clavecinul bine temperat)
   b) un studiu
  Etapa a II-a – (max.20 min ):
   a) sonata clasica (p.I) sau tema cu variatiuni (J.Haydn, W.A.Mozart, L van Beethoven)
   b) o piesa din repertoriul romantic
   c) o piesa din repertoriul modern
Categoria D – doua etape
   Etapa I – eliminatorie :
   a) J.S.Bach – un Preludiu si Fuga (Clavecinul bine temperat )
   b) F.Chopin sau F.Liszt – un studiu
   Etapa aII-a (max.30 min.)
  a) sonata clasica (p.I) sau tema cu variatiuni ( J. Haydn, W.A.Mozart, L.van Beethoven)
  b) o piesa importanta (sau ciclu de piese) din repertoriul romantic
  c) o piesa moderna sau “Preludii” de Tudor Dumitrescu
(Partiturile pentru Preludiile de T.Dumitrescu se distribuie la cerere, gratuit, de catre Secretariatul concursului).

II. Conditii de participare

Termenul limita de înscriere este 5 mai 2009 (pentru fiecare zi de întârziere dupa aceasta data se va percepe o penalitate de 5 euro/zi).
Taxa de participare va fi: Cat. A, B =40 E ; Cat. C,D= 50 E. Taxa va fi trimisa in contul :
    LEI (la cursul de schimb al zilei): IBAN: RO39VBBU2511MB0004222701
    EURO: IBAN : RO74VBBU2511MB0004222701
     VOLKSBANK- Ag.Mihai Bravu, Bucuresti, România
     Asociatia culturala “HARISME”, C.I.F. 18494829
În caz de neprezentare, taxa nu se restituie.
Pentru înscriere sunt necesare urmatoarele documente:
    a) C.V.
    b) certificat de nastere
    c) copie dupa chitanta de achitare a taxei
    d) formular de înscriere
Documentele se vor trimite pe adresa : Liceul de muzica “Dinu Lipatti”, str.Principatele Unite nr.63, sect. 4 - 040165 Bucuresti, Secretariatul Concursului “Tudor Dumitrescu” – prof. Venera Babes, Directorul artistic al concursului, sau e-mail: venera_babes@yahoo.com, sau fax 0213363299.
Alte informatii la nr. de telefon 0740698087.
Documentele de înscriere ce vor fi trimise fara copia dupa chitanta achitarii taxei de înscriere, nu vor fi luate in considerare. Confirmarea înscrierilor si programarea candidatilor va fi anuntata prin e-mail în perioada 18 – 24 mai 2009.
Organizatorii ofera gratuit tuturor concurentilor cazare în caminul liceului.
Cheltuielile de transport si masa sunt suportate de participanti.

III. Juriul concursului va fi alcatuit din personalitati ale vietii muzicale românesti si internationale.
Hotarârile juriului sunt definitive si irevocabile.

IV. Premii

Pentru categoria D
Marele Premiu: 1500 €, Cupa, Diploma, organizarea a doua recitaluri si participarea la Cursul de maiestrie initiat de“European College of Music” si Centrul Est – European (“Micul Paris” – Bucuresti 2009).
Premiul I – 1000 €, Diploma si Medalie
Premiul II – 700 € si Diploma
Premiul III – 500 € si Diploma
Mentiune – 250 € si Diploma
Premii Speciale: pentru cea mai buna interpretare a unui Preludiu de T. Dumitrescu, pentru cea mai buna interpretare a unei sonate clasice, premiul criticilor muzicali.

Pentru categoria C
Premiul I – 600 €, Cupa, Diploma, organizarea a doua recitaluri si participarea la Cursul de maiestrie initiat de “European College of Music” si Centrul Est- European ( “Micul Paris”- Bucuresti 2009 ).
Premiul II – 400 €, Medalie si Diploma
Premiul III – 300 €, Medalie si Diploma
Mentiune – 100 € si Diploma
Premii Speciale: pentru cea mai buna interpretare a unei sonate clasice, pentru cea mai buna interpretare a unei piese romantice, premiul criticilor, premiul de popularitate.

Pentru categoriile A, B
Premiul I – 300 €, Medalie si Diploma
Premiul II – 200 €, Medalie si Diploma
Premiul III – 100 €, Medalie si Diploma
Mentiune - 50 € si Diploma
Premii Speciale: pentru cea mai buna interpretare a unei sonate clasice, pentru cea mai buna interpretare a unei piese romantice, premiul de popularitate.
  Premiile se vor înmâna într-un concert de gala al laureatilor.

  Concursul se va desfasura la Liceul de muzica “Dinu Lipatti” din Bucuresti.
  Participantii sunt rugati sa se prezinte la Secretariatul concursului pentru a-si confirma sosirea si a prezenta actele de identitate, precum si copiile dupa partituri.
  Ordinea intrarii în concurs este cea alfabetica. Organizatorii vor pune la dispozitia concurentilor sali de studiu. Toate auditiile vor fi publice. Directorul artistic isi rezerva dreptul de a face unele schimbari în regulament, daca este necesar, informând imediat candidatii. Din momentul înscrierii la concurs, concurentii accepta prezentul regulament.
  Informatii suplimentare se pot obtine telefonic la numerele: 0744206140, 0728879000, 0740698087, 0727755119, 0213363588 între orele 9 – 19.
Acasa | Istoric | Profesori | Elevi | Stagiune | Festivaluri | Concursuri | Personalitati | Contact
© Liceul de muzica Dinu Lipatti 2009